Christian Education in a Pluralistic Culture:
Growing Children in Today's World
May, 4-6, 2020

ARS CHRISTIANA DIDACTICA VITAE

Since man cannot create out of nothing, he cannot claim the status of being the founder of art. He was brought into being in order to contemplate an already existing work of art, made precisely for him – the world –, by means of which the Creator invites him to communion. Therefore, the vocation of man is that of being the exegete of the Creation, a creature capable of bridging the passage from the beauty and goodness of the Creation to the Truth which is revealed in it, and through it. As long as man was still able to make the transition from the Creation to the Creator, he did not feel the need to create beauty himself. That was because he did not miss it. But when the relationship with the Source of beauty was lost, man started to become a creator of beauty himself, outwardly projecting his thirst for the inner beauty which he no longer posessed. The goodness and beauty which man is seeking only become authentic to the extent that they lead to the Truth as a Person. Otherwise, artistic creation remains merely a longing for Paradise, i.e. a nostalgic way of looking back to a past whose splendour and glory can no longer dispel the darkness of the present.

Având în vedere că nu poate crea din nimic, omul nu-și poate aroga statutul de întemeietor al artei. El a fost adus la viață pentru a contempla o operă de artă deja existentă, realizată anume pentru el – lumea –, prin intermediul căreia Creatorul îl invita la comuniune. Prin urmare, vocația omului este aceea de exeget al creației, de ființă capabilă să facă trecerea de la frumosul și binele creației spre Adevărul care se revelează în și prin ea. Atâta timp cât omul a reușit să facă tranziția de la creație la Creator, nu a simțit nevoia să creeze el însuși frumosul. Asta pentru că nu-i simțea lipsa. În momentul în care relația cu Izvorul frumuseții s-a pierdut, omul a început să devină el însuși creator al frumosului, proiectând în afară setea după frumusețea lăuntrică pe care nu o mai cunoștea. Binele și frumosul pe care omul îl caută devine autentic doar în măsura în care duce spre Adevărul ca persoană. Altfel, creația artistică rămâne doar o nostalgie a paradisului, adică o formă de ancorare într-un trecut a cărui strălucire nu mai poate risipi întunericul prezentului.