PASTORATION AND MISSION IN DIASPORA
Alba Iulia
May, 17-18, 2021

THE ROMANIAN DIASPORA AND THE CHALLENGES OF DIVERSITY

In the common language, the term ”diaspora” indicates the voluntary or imposed scattering or spreading of a country’s citizens outside of its borders. In the Biblical langage, the term refers to the scattering of the people of Israel from one end of the ancient world to the other. Technically speaking, the term ”diaspora” does not mean ”exile” or ”banishment”, because those who leave their country, regardless of their resons, wish for a better life elsewhere.

However, there is also a self-imposed exile, such as the Babylonian exile was, but when King Cyrus of Persia allowed the Jewish slaves to return home, many of them preferred to remain strangers in Babylon, and their exile turned into a voluntary residence outside of the Holy Land.

After the Romans destroyed Jerusalem and the Temple in 70 A.D., and when the last signs of independence vanished (in 132-135 A.D.), the Jews found themselves in exile and strangers in their own land once again.

Our interest will focus, however, on the voluntary scattering of the citizens of a country on the entire planet, which is facilitated today by the possibility of worldwide travel, but above all on the challenges that this reality raises in front of the Church.

Cosmopolitism, globalization, and religious syncretism are just a few of these realities of the modern world that the Church cannot ignore, and the issues that they raise are to be analyzed, not only during the meetings of governments and Parliaments around the world, but also during scientific and academic debates, and in the teaching service of the Church.

DIASPORA ROMÂNEASCĂ ȘI PROVOCĂRILE DIVERSITĂȚII

În limbajul obișnuit, termenul „diaspora” indică împrăștierea sau răspândirea voluntară sau impusă a cetățenilor unei țări în afara granițelor ei. În cel biblic, termenul se referă la împrăștierea poporului Israel de la un capăt la altul al lumii vechi. Tehnic vorbind, termenul „diaspora” nu înseamnă „exil” sau „surghiun”, pentru că cei care pleacă din țara lor, indiferent de motive, își doresc o viață mai bună în altă parte.

Există, însă, și exilul impus, așa cum a fost exilul babilonic, însă atunci când regele Cirus al Persiei le-a permis robilor evrei să se întoarcă acasă, foarte mulți dintre ei au preferat să rămână străini în Babilon, iar exilul lor s-a transformat în rezidență voluntară în afara Țării Sfinte.

După ce Romanii au distrus Ierusalimul și templul la anul 70 d. Hr., și când ultimele semne ale independenței s-au risipit (în anii 132-135 d. Hr.), iudeii s-au pomenit încă o dată în exil și străini în țara lor.

Interesul nostru se va concentra, însă, pe împrăștierea voluntară a cetățenilor unei țări pe întregul mapamond, facilitată astăzi de posibilitatea de a călători în lume, dar mai ales pe provocările pe care această realitate i le adresează Bisericii. Cosmopolitismul, globalizarea și sincretismul religios sunt doar câteva dintre aceste realități ale lumii moderne pe care Biserica nu le poate ignora, iar problemele pe care aceasta le ridică trebuie analizate, nu numai în ședințele guvernelor și ale parlamentelor lumii, ci și în dezbaterile științifice sau academice și în slujirea învățătorească a Bisericii.