„But will God really dwell on earth? The heavens, even the highest heaven, cannot contain you. How much less this temple I have built!” (1 Kings 8:27)
In December 27 of the year 537, The Great Church of Constantinople – known as Aghia Sophia – was opening its doors for the first time. Gold and silver sparkling, monumental images of saints and protectors, an exhilaration of bright colors, exalted hymns ascending to the immense dome that seemed to be hung from the sky … the new paradigm of the divine temple was ready to inspire the whole world. Seduced by this beauty, 450 years later, the Russians will define liturgical art through a simple phrase: „We do not know if we’re in Heaven or on the Earth.”
However, not everyone saw in a good eye the honor brought to the faces of painted saints. 726 marks the beginning of a new dogmatic dispute that shakes the entire Christian world from its foundations. The sacredness, the usefulness and even the existence of the icons were questioned. Murders, destructions and desecrations, coordinated even from the high of the imperial throne, enclasped more than 100 years the Byzantine Empire. In a such context, the Great Synod of 787, succeed to circumscribe and clarify the Church’s teaching on the holy icons, although the disputes continued and even today certain Christian groups still deny the sacramental role of icons.
1230 years after that Synod we ask which is today the role of arts in Christianity? What are the perspectives of contemporary Christian artists? forced to row between Scylla and Charybdis and to mitigate their creative enthusiasm through the medium of the iconographic rules. What and how can we keep today the legacy of our ancestors? But how can we cultivate, especially among the young people, their love not only for the past but also the thirst of beauty and innovative Christian arts.
That is why we invite you to join the academic scholars that will come together in Alba Iulia in early May. Communications, scientific discussions or clarifications that you will bring on this occasion will offer the opportunity to know more about the evolution of the liturgical arts and its role in the Church, but also to spend a wonderful time together.
[ARS LITURGICA: ARTA ÎN SLUJBA BISERICII]
„Oare adevărat să fie că Domnul va locui cu oamenii pe pământ? Cerul şi cerul cerurilor nu Te încap, cu atât mai puţin acest templu pe care l-am zidit numelui Tău” (3 Regi 8:27)
În 27 decembrie 537 Marea Biserică din Constantinopol – Sfânta Sofia – îşi deschidea porţile pentru prima dată. Scânteieri de aur şi argint, chipuri monumentale de sfinţi şi protectori, o beţie de culori strălucitoare, imne înălţătoare se ridicau spre imensa cupolă ce părea atârnată de cer…noua paradigmă a templului era gata să inspire o lume întreagă. Seduşi de atâta frumuseţe, 450 de ani mai târziu, ruşii vor defini arta liturgică printr-o sintagmă simplă: „Nu mai ştiam dacă eram în cer sau pe pământ”.
Cu toate acestea, nu toţi vedeau cu ochi buni cinstea adusă chipurilor de sfinţi zugrăvite. 726 marchează începutul unei dispute care va zgudui din temelii întreaga lume creştină. Sacralitatea, utilitatea şi existenţa icoanelor erau puse la îndoială. Crime, distrugeri şi profanări, coordonate chiar de la înălţimea tronului imperial, au cuprins mai bine de 100 de ani Imperiul Bizantin. În acest context, Sinodul de la 787 a reuşit să definească şi să clarifice învăţătura Bisericii cu privire la sfintele icoane, deşi disputele au continuat şi, cu anumite nuanţe, fracţiuni creştine continuă şi azi să nege rolul sacramental al icoanelor.
La 1230 de ani distanţă de Sinodul care definea funcţia icoanei, a artei în general, în actul liturgic, ne întrebăm şi noi care mai este azi rolul artelor în evoluţia şi dezvoltarea creştinismului? Care sunt astăzi perspectivele artiştilor creştini? nevoiţi să vâslească între Scilla şi Caribda şi temperându-şi elanul creator în funcţie de canoanele iconografice şi cerinţele comanditarilor. Ce şi cum mai putem noi păstra azi din moştenirea înaintaşilor? Dar mai ales cum putem cultiva în rândul celor tineri nu doar dragostea de trecut, ci şi setea de frumos şi o artă creştină inovativă.
Acestea sunt motivele pentru care vă invităm să vă alăturaţi lumii academice care se va întruni la Alba Iulia la începutul lunii mai. Comunicările, dezbaterile sau clarificările ştiinţifice pe care le veţi prezenta cu această ocazie ne vor oferi prilejul să cunoaştem mai multe despre evoluţia şi rolul liturgic al artei în Biserică, dar şi să petrecem un timp minunat împreună.
