ARS LITURGICA: THE ARTS IN THE SERVICE OF THE CHURCH
„But will God really dwell on earth? The heavens, even the highest heaven, cannot contain you. How much less this temple I have built!” (1 Kings 8:27)
In December 27 of the year 537, The Great Church of Constantinople – known as Aghia Sophia – was opening its doors for the first time. Gold and silver sparkling, monumental images of saints and protectors, an exhilaration of bright colors, exalted hymns ascending to the immense dome that seemed to be hung from the sky … the new paradigm of the divine temple was ready to inspire the whole world. Seduced by this beauty, 450 years later, the Russians will define liturgical art through a simple phrase: „We do not know if we’re in Heaven or on the Earth.”
However, not everyone saw in a good eye the honor brought to the faces of painted saints. 726 marks the beginning of a new dogmatic dispute that shakes the entire Christian world from its foundations. The sacredness, the usefulness and even the existence of the icons were questioned. Murders, destructions and desecrations, coordinated even from the high of the imperial throne, enclasped more than 100 years the Byzantine Empire. In a such context, the Great Synod of 787, succeed to circumscribe and clarify the Church’s teaching on the holy icons, although the disputes continued and even today certain Christian groups still deny the sacramental role of icons.
1230 years after that Synod we ask which is today the role of arts in Christianity? What are the perspectives of contemporary Christian artists? forced to row between Scylla and Charybdis and to mitigate their creative enthusiasm through the medium of the iconographic rules. What and how can we keep today the legacy of our ancestors? But how can we cultivate, especially among the young people, their love not only for the past but also the thirst of beauty and innovative Christian arts.
That is why we invite you to join the academic scholars that will come together in Alba Iulia in early May. Communications, scientific discussions or clarifications that you will bring on this occasion will offer the opportunity to know more about the evolution of the liturgical arts and its role in the Church, but also to spend a wonderful time together.
[ARS LITURGICA: ARTA ÎN SLUJBA BISERICII]
„Oare adevărat să fie că Domnul va locui cu oamenii pe pământ? Cerul şi cerul cerurilor nu Te încap, cu atât mai puţin acest templu pe care l-am zidit numelui Tău” (3 Regi 8:27)
În 27 decembrie 537 Marea Biserică din Constantinopol – Sfânta Sofia – îşi deschidea porţile pentru prima dată. Scânteieri de aur şi argint, chipuri monumentale de sfinţi şi protectori, o beţie de culori strălucitoare, imne înălţătoare se ridicau spre imensa cupolă ce părea atârnată de cer…noua paradigmă a templului era gata să inspire o lume întreagă. Seduşi de atâta frumuseţe, 450 de ani mai târziu, ruşii vor defini arta liturgică printr-o sintagmă simplă: „Nu mai ştiam dacă eram în cer sau pe pământ”.
Cu toate acestea, nu toţi vedeau cu ochi buni cinstea adusă chipurilor de sfinţi zugrăvite. 726 marchează începutul unei dispute care va zgudui din temelii întreaga lume creştină. Sacralitatea, utilitatea şi existenţa icoanelor erau puse la îndoială. Crime, distrugeri şi profanări, coordonate chiar de la înălţimea tronului imperial, au cuprins mai bine de 100 de ani Imperiul Bizantin. În acest context, Sinodul de la 787 a reuşit să definească şi să clarifice învăţătura Bisericii cu privire la sfintele icoane, deşi disputele au continuat şi, cu anumite nuanţe, fracţiuni creştine continuă şi azi să nege rolul sacramental al icoanelor.
La 1230 de ani distanţă de Sinodul care definea funcţia icoanei, a artei în general, în actul liturgic, ne întrebăm şi noi care mai este azi rolul artelor în evoluţia şi dezvoltarea creştinismului? Care sunt astăzi perspectivele artiştilor creştini? nevoiţi să vâslească între Scilla şi Caribda şi temperându-şi elanul creator în funcţie de canoanele iconografice şi cerinţele comanditarilor. Ce şi cum mai putem noi păstra azi din moştenirea înaintaşilor? Dar mai ales cum putem cultiva în rândul celor tineri nu doar dragostea de trecut, ci şi setea de frumos şi o artă creştină inovativă.
Acestea sunt motivele pentru care vă invităm să vă alăturaţi lumii academice care se va întruni la Alba Iulia la începutul lunii mai. Comunicările, dezbaterile sau clarificările ştiinţifice pe care le veţi prezenta cu această ocazie ne vor oferi prilejul să cunoaştem mai multe despre evoluţia şi rolul liturgic al artei în Biserică, dar şi să petrecem un timp minunat împreună.
ICONIC ANTHROPOLOGY
The current religious and socio-cultural context, defined by a major conflict of anthropologies, brings the relevance of iconic anthropology back to the forefront. The identity of the person who is iconi(ci)zed by a unique humanity, but differentiated through gender specificity – man and woman –, is highlighted, above all, in the restauration of The First Adam by The Latter Adam, by the triumph over the Fall from Paradise, understood as a failure of natural liberty. The mirroring of anthropological dynamism, from imago Dei to similitudo Dei, represents the answer of a humanity sacramentally and Christologically restored, in an Ecclesial environment. Man is not a mere biological entity, nor is he a mere cultural construction, nor a social product, but the iconic work of Him Who is Himself the Icon of the unseen God.
Participants to this panel have the opportunity to approach multiple topics, such as: theological anthropology Biblical and Patristic orientation, man from a philosophical perspective, human rights, Biblical moral doctrine, rational and responsible management of the Creation, rejection of xenophobia, chauvinism, discrimination on grounds pertaining to race, ethnicity or social class, etc.
[ANTROPOLOGIA ICONICĂ]
Contextul religios și socio-cultural actual, caracterizat de un conflict major al antropologiilor, readuce în prim plan importanţa antropologiei iconice. Identitatea celui iconi(ci)zat prin umanitate unică, dar diferenţiat prin specificitatea de gen – bărbat şi femeie –, se remarcă mai cu seamă în restaurarea lui Adam cel dintâi prin Adam cel de pe urmă, prin biruinţa asupra căderii paradisiace, înţeleasă ca eşec al libertăţii naturale. Oglindirea dinamismului antropologic de la imago Dei la similitudo Dei reprezintă răspunsul umanităţii restaurate sacramental-hristologic, în ambianţa eclesială. Omul nu este o simplă entitate biologică, nici o simplă construcţie culturală, nici un produs social, ci opera iconică a Celui Care este El Însuşi icoană a Dumnezeului Celui nevăzut. Participanţii la acest panel au posibilitatea abordării unor teme multiple, precum: antropologia theologică de orientare biblic-patristică, omul din perspectivă filosofică, drepturile omului, doctrina morală biblică, gestionarea raţională şi responsabilă a creaţiei, respingerea xenofobiei, şovinismului, discriminării de rasă, etnie, clasă socială etc.
The picture above (”The Scream”/”Angoasa”) belongs to Edvard Munch
ICONIC FIGURES OF MARTYRDOM IN COMMUNIST PRISONS
From the ”outer” darkness to dungeon enlightening, or from the disfigured physiognomy of the torturer to the transfigured visage of the prisoner
Through communism, the twentieth century witnessed a recurrence of the anti-Christian sentiment and of religious persecutions. The repressive policies of communist regimes generated both adaptation and resistance from the Church, both individually and institutionally.
While communist anti-religious repression recalled the zeal of anti-Christian persecutions of Antiquity, political executions and political incarceration in communist prisons registered contemporary experiences of sainthood. The violence of political repression, confronted with the full commitment to Christian life, gave birth to new pages of martyrdom in the history of Christianity.
Romania experienced a rather personalized adaptation of the Soviet anti-religious model. The anti-Christian dimension was disguised under an ideological discourse. Prisoners were not incarcerated for religious reasons (in a state that claimed to guarantee the freedom of the Church), but for political reasons: they were ‘enemies of the people’.
The panel approaches the issue of repression against faith in communist Romania, by focusing on several directions of analysis: iconic figures of anti-communist resistance, the ideological grounds of repression, the anti-Christian dimension of communist ideology and communist repression, the ‘accommodation’ of the Church to the new political realities.
[FIGURI ICONICE ALE MARTIRAJULUI ÎN ÎNCHISORILE COMUNISTE – de la întunericul cel din „afară”, la lumina temniței sau de la fizionomia desfigurată a torționarului la chipul transfigurat al deținutului]
Secolul XX a cunoscut, prin comunism, o recurență a sentimentului anti-creștin și a persecuțiilor religioase. Politicile represive comuniste au generat deopotrivă adaptare și rezistență din partea Bisericii, atât individual cât și instituțional.
În vreme ce represiunea religioasă comunistă amintește de zelul persecuțiilor împotriva creștinilor din vremea Antichității, execuțiile politice și detenția în închisorile secolului XX înregistrează experiențe contemporane ale sfințeniei. Duritatea represiunii politice, confruntată cu asumarea deplină a unei vieți creștine, a creat noi pagini de martiraj în istoria creștinismului.
Spațiul românesc a cunoscut o adaptare personalizată a modelului anti-religios sovietic, îmbrăcând dimensiunea anti-creștină într-o haină ideologică: condamnații nu erau încarcerați pentru motive religioase (într-un stat care, aparent, garanta libertatea Bisericii), ci pentru motive politice: erau „dușmani ai poporului”.
Panelul își propune să abordeze problematica represiunii împotriva credinței în România comunistă, focalizându-se asupra câtorva direcții de analiză: figuri iconice ale rezistenței împotriva comunismului; fundamentele ideologice ale represiunii; dimensiunea anti-creștină a ideologiei și represiunii comuniste; „acomodarea” Bisericii la noile realități politice.
The picture above represents the ossuary in the Monastery ”Elevation of the Holy Cross”, Aiud (Osuarul Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci”, Aiud)
THE AVATARS OF THE I(i)MAGE, AND THE CULTURAL INDUSTRIES OF POSTMODERNITY
Between the pressure of “rating” and the spiritual benefit
We are offering this panel as a supporting framework for the presentation and analysis of the postmodern construction of the I(i)mage, as a phenomen of visuality, from the perspective of generative cultures (creatively processing the realities of life), but also from the perspective of the impact of blocking cultures (blocking development), providing a possibility of analysis concerning the industrialization of culture, kitsch as a cultural ”emblem”, the massification and standardization of reality. Equally, we are proposing an analysis of the collective imaginary, the role and function of the image / the icon in the construction of religious antropology, approaches concerning the theory of the image, image and identity, theories of visual communication, visual culture, history and theory of art, architecture, philosophy, cinema, etc. The image is not limited only to visual productions which may include the work of art, video productions, theatre image, architectural image, publicity images, but also includes the abstract dimension of the image in the cultural imaginary, mentality of social groups, imagologically relevant identity discourse.
Essentially, culture is a process of creating a life environment capable of fulfilling various requirements for the existance of a community. Considering its constitutive elements, culture refers to: the vision of the world (mentalities, opinions, etc.), models for the practical use of values, aculturation, inculturation, thus the forms of culture being defined.
Postmodernity proposes its own variant for understanding and projecting reality into the iconic, for building a postmodern icon of reality. Postmodern projection of reality is determined, to a large extent, by cultural industries. At this point, spiritual accuracy intervenes: the power of discernment or insight, for making a rigurous selection based on what is spiritually useful or, on the contrary, what is misleading. We are proposing a recovery of the ascetic and sacral understanding of the Icon, which comes, today, under many pressures determined particularly by the publicity-image: recovering the Icon as a space for the encounter between man and God.
AVATARURILE C(c)HIPULUI ŞI INDUSTRIILE CULTURALE ALE POSTMODERNITĂŢII: între presiunea ratingului şi folosul duhovnicesc
Oferim acest panel ca şi cadru suport pentru prezentarea şi analiza construcţiei postmoderne a C(c)hipului, ca fenomen al vizualităţii, din perspectiva culturilor generative (prelucrează creator realităţile vieţii) dar şi din perspectiva impactului culturilor blocante (blochează dezvoltarea), oferind posibilitatea analizei privind industrializarea culturii, kitsch-ul ca „emblemă” culturală, masificarea şi standardizarea realităţii. În egală măsură, propunem o analiză a imaginarului colectiv, rolul şi funcţia imaginii/icoanei în construcţia antropologiei religioase, abordări în ceea ce priveşte teoria imaginii, imagine şi identitate, teorii ale comunicării vizuale, cultură vizuală, istoria şi teoria artei, arhitectură, filosofie, cinematografie etc. Imaginea nu se limitează doar la producţiile vizuale care pot include opera de artă, producţiile video, imaginea teatrală, imaginea arhitecturală, imaginile publicitare, ci include şi dimensiunea abstractă a imaginii din imaginarul cultural, mentalităţile de grup social, discursul identitar cu relevanţă imagologică.
În esenţă, cultura reprezintă un proces de creaţie a unui mediu de viaţă capabil a împlini diferitele cerinţe de existenţă ale unei comunităţi. Sub aspectul elementelor sale componente, cultura se referă la: viziunea despre lume (mentalităţi, opinii etc.), modelele de folosire practică a valorilor, aculturaţia, enculturaţia, definindu-se astfel formele culturii.
Postmodernitatea propune o variantă proprie de înţelegere şi proiectare în iconic a realităţii, construirea unei icoane postmoderne a realităţii. Proiecţia postmodernă a realităţii este în mare parte determinată de industriile culturale. În acest punct, apare rigoarea duhovnicească, puterea discernământului în a face o selecţie riguroasă pe marginea a ceea ce este spre folos duhovnicesc sau, din contră, spre rătăcire. Propunem recuperarea viziunii ascetice şi sacrale a Icoanei care se află în contemporaneitate în contextul multor presiuni determinate mai mult de imaginea-publicitate, propunem recuperarea Icoanei ca spaţiu de întâlnire dintre om şi Dumnezeu.
