THEOLOGY AND MEDICINE
The Bioethical and Therapeutic Dimensions of Faith and Science
Alba Iulia
May, 13-15, 2024

Panels 2023

HYMN, SONG AND IMAGE IN THE WORSHIP OF THE ORTHODOX CHURCH: HISTORY, THEOLOGY AND CULTURE

When we refer to religious singing, in current language, we think or refer to church singers, a negligible professional category, often forgetting the extremely important role they have in the aesthetics of the Orthodox worship. Of course, the priest, as a sacerdot, has his role, but he must also be concerned with the beautification of cultic singing.

Music (that establishes a connection with God) must get through the human soul in such a way as to predispose the heart and mind to meditation, to the search and learning of the deep meanings of divinity. The singing together of the faithful in public divine worship, if coordinated by a good singer, must sensitize and correct the deviant behavior of man. There is always a discussion of our return to true cultural and spiritual values, but it is often forgotten that an important role in Church services is played by the pew singer.

The terms: psalt, protopsalt, lampadar, domestic, pevet, canonarch, teacher, cantor, organist, chorister, conductor, etc. (in the past there were hymnographers, melodists, melurgies), they all refer to the person in charge of coordination and church singing, the pew singer. Church music can express the hidden feelings of the heart, it expresses humility, suffering, heartbreak and repentance, as the Holy Apostle Paul tells us (2 Cor 7,10); it can evoke feelings of prayer, thanksgiving, and holy enthusiasm. Only the arts that developed from sincere reasons of piety gave expression to the spiritual essence of the Christian religion, among them is the music; and the voices and professionalism of those who sing at the pew led by their teacher, the singer, have a significant contribution in conveying religious feelings and enthusiasm.

Imn, cântare și imagine în cultul Bisericii Ortodoxe: istorie, teologie și cultură.

Mișcare monahală ale cărei începuturi se duc în timp până la Părinții pustiei, Isihasmul nu poate avea pretenția de a fi singurul curent care reprezintă mistica ortodoxă, dar cu siguranță este unul dintre cele mai importante.

Când vorbim despre cântarea bisericească, în limbajul curent, ne gândim sau ne referim la cântăreții bisericești, o categorie profesională neglijabilă,uitându-se adesea de rolul extrem de important pe care îl au în cadrul esteticii cultului ortodox. Sigur, preotul, ca sacerdot are rolul său, dar și de înfrumusețarea cântării cultice tot el trebuie să fie preocupat.

Muzica (liant a omului cu Dumnezeu), trebuie să  pătrundă în sufletul omului în așa fel încât să predispună inima și mintea spre meditație, spre căutarea și aflarea sensurilor adânci ale dumnezeirii. Împreună-cântarea credincioșilor în cadrul cultului divin public, dacă este coordonată de un cântăreț bun, trebuie să sensibilizeze și să corecteze comportamentul deviant al omului. Mereu se vorbește de întoarcerea noastră la adevăratele valori culturale și spirituale, însă, adesea se uită că un rol important în slujbele Bisericii îl are cântărețul de strană.

Termenii de: psalt, protopsalt, lampadar, domestic, pevet, canonarh, dascăl, cantor, organist, corist, dirijor etc (în trecut erau imnografii, melozii, melurgii), toți fac trimitere la cel ce se ocupă de coordonarea și cântarea bisericească, cântărețul de strană.Muzica bisericească poate exprima trăirile ascunse ale inimii, exprimă smerenie, suferință, zdrobirea inimii și pocăință, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel (2 Cor 7,10); ea poate evoca simțăminte de rugăciune, mulțumire și entuziasm sfânt. Doar artele care s-au dezvoltat plecând de la motive sincere de manifestare a evlaviei au dat expresie esenței spirituale a religiei creștine, printre acestea se numără și muzica; iar o contribuție însemnată în  transmiterea trăirilor și entuziasmului religios îl au vocile și profesionalismul celor care cântă la strană în frunte dascălul lor, cântărețul.

CHURCH HYMNOGRAPHY: EXPRESSION OF DYNAMISM AND SYNCHRONY OF TRADITION;

In the beginnings, the poets of the Church composed their own hymns to be sung in churches; known as hymnographers, they often were not only the authors of the text, but also the composers of the music, which led them to be called melodists. Active mainly in the third patristic period (but not only), the hymnographers/melodists made hymnography one of the glorious pages of the liturgical, literary and musical life of the Church.

Addressing complex themes of dogmatics and morals, of communion-sacramental or ascetic-individual ecclesial life, or of transfiguring ecclesial art and Christian conduct related to those outside the Church, the poetic compositions of church hymnographers/melodists illustrate both the ability to preserve the Holy Tradition, as well as its synchronous and dynamic aspects, entwined on the scriptural foundation of patristic exegesis, mirroring to this day the role of the Church as the sole custodian and interpreter of the treasury of divine Revelation.

Imnografia Bisericii, expresie a dinamismului și sincronicității Tradiției

Cunoscuți drept imnografi, poeții Bisericii au compus imnele lor pentru a fi cântate în biserici la început, fiind adesea nu doar autorii textului, ci și compozitorii muzicii, fapt care a determinat ca ei să fie numiți și melozi. Activând mai cu seamă în perioada a III-a patristică (dar nu numai), imnografii/melozii au făcut ca imnografia să devină una dintre paginile de glorie ale vieții liturgice, literare și muzicale ale Bisericii.

Abordând teme complexe de dogmatică și morală, de viață eclesială comunional-sacramentală sau ascetic-individuală, ori de artă eclesială transfiguratoare și de conduită creștină raportată la cei din afara Bisericii,  compozițiile poetice ale imnografilor/melozilor bisericești  ilustrează atât capacitatea de prezervare a Sfintei Tradiții, cât și aspectele ei sincron și dinamic, îngemănate pe fundamentul scripturistic al exegezei patristice, oglindind până în prezent rolul  Bisericii de unic custode și interpret al tezaurului Revelației  dumnezeiești.

PASTORAL CARE AND ASSISTANCE OF THE ELDERLY: DIAKONIA AND PROFESSIONALISM

„The Church is called to think of new ways and contemporary pastoral methods, for the state of social abandonment and disinterest towards the elderly that we often find in today’s society, getting closer to their needs and expectations. Valuing and helping the elderly are expressions of spiritual and social maturity in community life.” (PF Daniel – Patriarch B.O.R.)
In this panel, we address themes of pastoral care for the elderly, social assistance for the elderly, gerontology, sociology of the elderly, demography and population aging, social psychology and elements related to the psychology of aging, medical assistance or palliative care, etc. During the scientific sessions from this panel, the research of specialists in the social field with the experience of priestly service and spiritual life in general will try to find a common ground.
Man is a bio-psycho-social being with a spiritual foundation that tends towards „the measure of the perfect man”. Towards the end of his „becoming” in this life, the elderly man is a subject that has much to reveal to those who are interested and have the ability to understand and to listen.
We invite you to share your research and experience if you attend the symposium as well as to those who will read subsequent publications.

PASTORAȚIA ȘI ASISTENȚA PERSOANELOR VÂRSTNICE: SLUJIRE ȘI PROFESIONALISM

„Biserica este chemată să gândească noi forme și metode pastorale actuale, pentru starea de abandon social și dezinteresul față de bătrâni pe care le constatăm adesea în societatea de astăzi, apropiindu-se mai mult de nevoile și așteptările lor. Prețuirea și ajutorarea vârstnicilor sunt expresii ale maturității spirituale și sociale în viața comunității.” (PF Daniel – Patriarhul B.O.R.)În cadrul acestui panel abordăm teme de pastorația persoanelor vârstnice, asistența socială a vârstnicilor, gerontologie, sociologia vârstnicilor, demografie și îmbătrânirea populației, psihologie socială sau elemente ce țin de psihologia îmbătrânirii, asistență medicală sau îngrijire paliativă etc. Comunicările științifice din cadrul acestui panel pun în comun cercetările specialiștilor din domeniul social cu experiența slujirii sacerdotale și a vieții spirituale în general.

Omul este ființă bio-psiho-socială cu fundament spiritual care tinde spre ”măsura bărbatului desăvârșit”. Spre finalul ”devenirii” sale în această viață omul vârstnic este un subiect care are multe de revelat celor ce se arată interesați și au capacitatea să înțeleagă

Vă invităm să comunicați din cercetările și experiența dumneavoastră atât participanților la simpozion cât și celor ce vor lectura publicațiile ulterioare

 

SYMPHONY OF COLOURS: PRAISING THE LORD IN VISUAL ARTS

Chromatic harmony is the phrase that best defines the pavement and mural art of ancient Christian basilicas. The colours of the earth that speak a language so original but so current. Stone has discretion, but also strength. It is a plastic language reminiscent of the authenticity of our civilisation, of a world that is settled, but still in search of the affirmation of values. This stone has taken on the face of beauty and has become a chromatic range, has become song, has become prayer. Stones DO speak! About the beautiful face of the world, about Christ, about angels and saints, about wonderful things … seen and unseen. It is a language of the old languages, but it brings joy to our days.
Once, long ago, man took clay and clay became colour. Man broke stone, and stone became colour. From the Palaeolithic to the Europe of the Middle Ages the colours of the earth sing a silent symphony: white, ochre, red, black. Tetrachromacy is an ancient language, which we find in the art of the icon. It seems like something mysterious, the blue that comes from the white of titanium and the black of vines, but Impressionism has taught us that blue becomes bluer with orange. And orange means ochre with red. The idea is that all chromatic ranges are based on colour harmony, and in iconography this harmony is shaped by prayer.
Music and painting are ways of knowing revelation and form a whole. The icon becomes a way and a window to Christ, because Christ became Incarnate in history. The nostalgia of origins now has a Face. The Kingdom of God is still experienced here, through the synaesthesia of the Holy Mass. The gold of the icon embodies the apophatic light, the unappropriate light.
Saint Stephen the Archdeacon, Saint Paul the Apostle, Saint John Damascene, Saint Niphon of Constanția, Saint Gregory Palamas saw this uncreated Light, the Light of the Resurrection, in which the colours of the earth bring glory to God.
Man has received the image of God and tends towards likeness and, in this sense, the greatest mystery that God has placed in man is that of being creative. So let us discover together how man can come to know God through the Visual Arts.

SIMFONIA CULORILOR: SLĂVIND PE DOMNUL ÎN ARTELE VIZUALE.

.

Armonie cromatică este sintagma care definește în mod exemplar arta pavimentală și murală a vechilor bazilici creștine. Culorile pământului care vorbesc o limbă originară, dar atât de actuală. Piatra are discreție, dar și forță. Este un limbaj plastic ce amintește de autenticitatea civilizației noastre, de o lume așezată, dar în căutarea afirmării valorilor. Piatra aceasta a luat chipul frumosului și a devenit gamă cromatică, a devenit cântare, a devenit rugăciune. Pietrele vorbesc! Despre chipul frumos al lumii, despre Hristos, despre îngeri și sfinți, despre lucruri minunate dintre cele văzute și dintre cele nevăzute. Este un limbaj din cele de demult, dar care aduce bucurie zilelor noastre.
Cândva, foarte demult, omul a luat lut și lutul a devenit culoare. Omul a spart piatra, și piatra a devenit culoare. Din paleolitic până în Europa Evului Mediu culorile pământului cântă o simfonie tăcută: alb, ocru, roșu, negru. Tetracromia este un limbaj ancestral, pe care îl regăsim în arta icoanei. Pare ceva tainic albastrul care ia ființă din alb de titan și negru de viță de vie, dar impresionismul ne-a învățat că albastrul devine mai albastru alături de orange. Iar orange înseamnă ocru cu roșu. Ideea este că toate gamele cromatice au la bază armonia culorilor, iar în iconografie această armonie este modelată de rugăciune.
Muzica și pictura sunt căi de cunoaștere a revelației și formează un întreg. Icoana devine cale și fereastră spre Hristos, pentru că Hristos S-a întrupat în istorie. Nostalgia originilor are acum Chip. Împărăția lui Dumnezeu se trăiește încă de aici, prin sinestezia Sfintei Liturghii. Aurul icoanei întruchipează lumina apofatică, lumina cea neapropiată.
Sfântul Arhidiacon Ștefan, Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Nifon al Constanțianei, Sfântul Grigorie Palama au văzut această Lumină neînserată, Lumina Învierii, în care culorile pământului aduc slavă lui Dumnezeu.
Omul a primit chipul lui Dumnezeu și tinde spre asemănare iar, în acest sens, cea mai mare taină pe care Dumnezeu a pus-o în om este aceea de a fi creator. Să descoperim deci împreună cum omul poate ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu prin intermediul Artelor Vizuale.