Chromatic harmony is the phrase that best defines the pavement and mural art of ancient Christian basilicas. The colours of the earth that speak a language so original but so current. Stone has discretion, but also strength. It is a plastic language reminiscent of the authenticity of our civilisation, of a world that is settled, but still in search of the affirmation of values. This stone has taken on the face of beauty and has become a chromatic range, has become song, has become prayer. Stones DO speak! About the beautiful face of the world, about Christ, about angels and saints, about wonderful things … seen and unseen. It is a language of the old languages, but it brings joy to our days.
Once, long ago, man took clay and clay became colour. Man broke stone, and stone became colour. From the Palaeolithic to the Europe of the Middle Ages the colours of the earth sing a silent symphony: white, ochre, red, black. Tetrachromacy is an ancient language, which we find in the art of the icon. It seems like something mysterious, the blue that comes from the white of titanium and the black of vines, but Impressionism has taught us that blue becomes bluer with orange. And orange means ochre with red. The idea is that all chromatic ranges are based on colour harmony, and in iconography this harmony is shaped by prayer.
Music and painting are ways of knowing revelation and form a whole. The icon becomes a way and a window to Christ, because Christ became Incarnate in history. The nostalgia of origins now has a Face. The Kingdom of God is still experienced here, through the synaesthesia of the Holy Mass. The gold of the icon embodies the apophatic light, the unappropriate light.
Saint Stephen the Archdeacon, Saint Paul the Apostle, Saint John Damascene, Saint Niphon of Constanția, Saint Gregory Palamas saw this uncreated Light, the Light of the Resurrection, in which the colours of the earth bring glory to God.
Man has received the image of God and tends towards likeness and, in this sense, the greatest mystery that God has placed in man is that of being creative. So let us discover together how man can come to know God through the Visual Arts.
SIMFONIA CULORILOR: SLĂVIND PE DOMNUL ÎN ARTELE VIZUALE.
.
Armonie cromatică este sintagma care definește în mod exemplar arta pavimentală și murală a vechilor bazilici creștine. Culorile pământului care vorbesc o limbă originară, dar atât de actuală. Piatra are discreție, dar și forță. Este un limbaj plastic ce amintește de autenticitatea civilizației noastre, de o lume așezată, dar în căutarea afirmării valorilor. Piatra aceasta a luat chipul frumosului și a devenit gamă cromatică, a devenit cântare, a devenit rugăciune. Pietrele vorbesc! Despre chipul frumos al lumii, despre Hristos, despre îngeri și sfinți, despre lucruri minunate dintre cele văzute și dintre cele nevăzute. Este un limbaj din cele de demult, dar care aduce bucurie zilelor noastre.
Cândva, foarte demult, omul a luat lut și lutul a devenit culoare. Omul a spart piatra, și piatra a devenit culoare. Din paleolitic până în Europa Evului Mediu culorile pământului cântă o simfonie tăcută: alb, ocru, roșu, negru. Tetracromia este un limbaj ancestral, pe care îl regăsim în arta icoanei. Pare ceva tainic albastrul care ia ființă din alb de titan și negru de viță de vie, dar impresionismul ne-a învățat că albastrul devine mai albastru alături de orange. Iar orange înseamnă ocru cu roșu. Ideea este că toate gamele cromatice au la bază armonia culorilor, iar în iconografie această armonie este modelată de rugăciune.
Muzica și pictura sunt căi de cunoaștere a revelației și formează un întreg. Icoana devine cale și fereastră spre Hristos, pentru că Hristos S-a întrupat în istorie. Nostalgia originilor are acum Chip. Împărăția lui Dumnezeu se trăiește încă de aici, prin sinestezia Sfintei Liturghii. Aurul icoanei întruchipează lumina apofatică, lumina cea neapropiată.
Sfântul Arhidiacon Ștefan, Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Nifon al Constanțianei, Sfântul Grigorie Palama au văzut această Lumină neînserată, Lumina Învierii, în care culorile pământului aduc slavă lui Dumnezeu.
Omul a primit chipul lui Dumnezeu și tinde spre asemănare iar, în acest sens, cea mai mare taină pe care Dumnezeu a pus-o în om este aceea de a fi creator. Să descoperim deci împreună cum omul poate ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu prin intermediul Artelor Vizuale.
