TRADITION AND CREATIVITY IN CHURCH HYMNOGRAPHY
PASTORAL CARE AND ASSISTAENCE OF ELDERLY PEOPLE
Alba Iulia
May, 08-09, 2023

HYMN, SONG AND IMAGE IN THE WORSHIP OF THE ORTHODOX CHURCH: HISTORY, THEOLOGY AND CULTURE

When we refer to religious singing, in current language, we think or refer to church singers, a negligible professional category, often forgetting the extremely important role they have in the aesthetics of the Orthodox worship. Of course, the priest, as a sacerdot, has his role, but he must also be concerned with the beautification of cultic singing.

Music (that establishes a connection with God) must get through the human soul in such a way as to predispose the heart and mind to meditation, to the search and learning of the deep meanings of divinity. The singing together of the faithful in public divine worship, if coordinated by a good singer, must sensitize and correct the deviant behavior of man. There is always a discussion of our return to true cultural and spiritual values, but it is often forgotten that an important role in Church services is played by the pew singer.

The terms: psalt, protopsalt, lampadar, domestic, pevet, canonarch, teacher, cantor, organist, chorister, conductor, etc. (in the past there were hymnographers, melodists, melurgies), they all refer to the person in charge of coordination and church singing, the pew singer. Church music can express the hidden feelings of the heart, it expresses humility, suffering, heartbreak and repentance, as the Holy Apostle Paul tells us (2 Cor 7,10); it can evoke feelings of prayer, thanksgiving, and holy enthusiasm. Only the arts that developed from sincere reasons of piety gave expression to the spiritual essence of the Christian religion, among them is the music; and the voices and professionalism of those who sing at the pew led by their teacher, the singer, have a significant contribution in conveying religious feelings and enthusiasm.

Imn, cântare și imagine în cultul Bisericii Ortodoxe: istorie, teologie și cultură.

Mișcare monahală ale cărei începuturi se duc în timp până la Părinții pustiei, Isihasmul nu poate avea pretenția de a fi singurul curent care reprezintă mistica ortodoxă, dar cu siguranță este unul dintre cele mai importante.

Când vorbim despre cântarea bisericească, în limbajul curent, ne gândim sau ne referim la cântăreții bisericești, o categorie profesională neglijabilă,uitându-se adesea de rolul extrem de important pe care îl au în cadrul esteticii cultului ortodox. Sigur, preotul, ca sacerdot are rolul său, dar și de înfrumusețarea cântării cultice tot el trebuie să fie preocupat.

Muzica (liant a omului cu Dumnezeu), trebuie să  pătrundă în sufletul omului în așa fel încât să predispună inima și mintea spre meditație, spre căutarea și aflarea sensurilor adânci ale dumnezeirii. Împreună-cântarea credincioșilor în cadrul cultului divin public, dacă este coordonată de un cântăreț bun, trebuie să sensibilizeze și să corecteze comportamentul deviant al omului. Mereu se vorbește de întoarcerea noastră la adevăratele valori culturale și spirituale, însă, adesea se uită că un rol important în slujbele Bisericii îl are cântărețul de strană.

Termenii de: psalt, protopsalt, lampadar, domestic, pevet, canonarh, dascăl, cantor, organist, corist, dirijor etc (în trecut erau imnografii, melozii, melurgii), toți fac trimitere la cel ce se ocupă de coordonarea și cântarea bisericească, cântărețul de strană.Muzica bisericească poate exprima trăirile ascunse ale inimii, exprimă smerenie, suferință, zdrobirea inimii și pocăință, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel (2 Cor 7,10); ea poate evoca simțăminte de rugăciune, mulțumire și entuziasm sfânt. Doar artele care s-au dezvoltat plecând de la motive sincere de manifestare a evlaviei au dat expresie esenței spirituale a religiei creștine, printre acestea se numără și muzica; iar o contribuție însemnată în  transmiterea trăirilor și entuziasmului religios îl au vocile și profesionalismul celor care cântă la strană în frunte dascălul lor, cântărețul.